ACTUALIZARE ANM: După ninsori, viscol şi ger, ne „loveşte” şi poleiul!

ACTUALIZARE: ANM a emis, miercuri, 11 ianuarie, o informare meteorologică, de vânt puternic şi polei, care vizează întreaga ţara. Intervalul de valabilitate este joi, 12 ianuarie, ora 4:00 – vineri, 13 ianuarie, ora 10:00.

„În intervalul menţionat, la munte, vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60-70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată. Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie), va ninge, în general slab cantitativ, în zonele de munte şi local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei. În cursul zilei de joi (12 ianuarie), în funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, precizează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU)

********************************************

anm-galben-11-01-17-viscolŞTIRE INIŢIALĂ: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) menţine şi miercuri, 11 ianuarie, avertizarea COD GALBEN, de ninsori şi viscol, valabilă pentru judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui. Aceasta este în vigoare până la ora 21:00 şi vizează fenomene precum „ninsori moderate cantitativ şi local viscolite”.

„În intervalul menţionat, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi, temporar, în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada”, avertizează ANM.

anm-galben-11-01-17-gerDe asemenea, se află în vigoare şi avertizarea COD GALBEN, de vreme deosebit de rece, până pe 12 ianuarie, la ora 10:00. Aceasta atenţionează că „vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...