ANM: Ninsori şi viscol până vineri, 15 ianuarie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins informarea de ninsori şi viscol până vineri, 15 ianuarie, la ora 10:00. Întreg teritoriul României este vizat de această avertizare.

„În intervalul menționat, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15-20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60-80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. La sfârșitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora