ANM: COD GALBEN de furtuni în Bacău, Neamţ şi Suceava

anm galben iulieAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis COD GALBEN de „instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate” pentru zona de vest a judeţelor Suceava, Bacău şi Neamţ.

Intervalul în care operează avertizarea este sâmbătă, 16 iulie, ora 10:00 – duminică, 17 iulie, ora 10:00.

„În intervalul menţionat instabilitate atmosferică va fi accentuată în zona de munte, precum şi în Transilvania, Maramureş, Oltenia, Banat şi Crişana. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50 l/mp”, apreciază specialiştii ANM.

Mai grav, în partea de vest a ţării (Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Arad) a fost emis COD PORTOCALIU. „Ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 60-70 l/mp”, potrivit ANM.

O a doua avertizare COD GALBEN este în vigoare, vineri, 15 iulie, între orele 9:30 si 15:30, în județele Iași, Vaslui, Botoșani, Galați și zona de câmpie a județelor Vrancea, Bacău și Neamț.

„Se vor semnala intensificări locale ale vântului cu viteze de 55-60 km/h, izolat peste 70 km/h”, mai precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O mamă și cele două fiice au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un scuter

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc,...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Vaslui. Băiețel de 11 ani dispărut de acasă

Actualizare: Minorul a fost depistat în municipiul Vaslui. Din primele...

Reprezentanți SVSU din Moldova intră în competiție la Târgu-Ocna

Etapa interjudețeană a concursurilor profesionale voluntare din Moldova va...