Angajaţi ai ISU Neamţ au plantat arbori pe Valea Pângărăciorului

Angajaţi ai ISU Neamţ au plantat arbori pe Valea PângărăcioruluiLuni, 1 aprilie, 60 de angajaţi ai ISU Neamţ au pus bazele unei viitoare păduri pe Valea Pângărăciorului, sub atenta îndrumare a personalului tehnic de la Ocolul Silvic Vaduri.

„De multe ori, prin natura activității noastre, viața ne-a făcut «colegi de suferință», căci nu o dată, ci de foarte multe ori, a trebuit să ne unim forțele pentru a stopa din acțiunea distructivă a factorilor naturali sau antropici (incendii de vegetație forestieră, ploi torențiale urmate de viituri). Și iată-ne într-o altă postură și anume aceea de a ajuta pădurea, dar la cel mai frumos mod posibil. Ca și în alte situații, am văzut în cei de la ISU oameni cu o dăruire exemplară, oameni iubitori de natură și frumos, persoane pentru care dăruirea, curajul și acțiunea reprezintă principalele cuvinte care-i caracterizează. Mulțumim din suflet celor de la ISU pentru implicarea în acțiunea de întinerire a pădurii”, se precizează într-o postare de pe pagina oficială de Facebook a Ocolului Silvic Vaduri. (ZCH NEWS; FOTO: Ocolul Silvic Vaduri)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Trafic blocat pe ambele sensuri la Girov -Căciulești. Trei răniți în spital după un grav accident de circulație!

Actualizare: Șoferul tractorului – în comă profundă! Potrivit informațiilor furnizate...

Exercițiu de mobilizare în Neamț, Suceava și Botoșani. Rezerviștii vor fi chemați la unitățile militare

Un exercițiu pentru verificarea pregătirii populației, economiei și teritoriului...

Secetă. Neamțul este cel mai afectat județ din țară. Localități unde sunt probleme

Administrația Apelor Române a transmis că, din cauza secetei,...