Al doilea final de săptămână al Târgului de Crăciun la Neamţ, ediţia anului 2019, vine cu o serie întreagă de surprize muzicale. Organizatorul evenimentului, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Neamţ, a invitat să ia parte la sărbătoarea nemţeană artişti de marcă, care vor evolua alături de talente locale. Astfel, sâmbătă, 21 decembrie, în faţa nemţenilor vor evolua, în ordine cronologică, copiii de la Clubul „Ruby Ma’ Music Art”, Smaranda Pintilescu, Maria Emilia Adăscăliţi, Lambrino şi Anda Adam. Pentru ca duminică, 22 decembrie, publicul pietrean se va reîntâlni cu carismaticul cântăreţ portughez Ricardo Caria.
CLUBUL „RUBY’ MA MUSIC ART”
Este un club destinat activităţilor artistice pentru copii şi funcţionează în Piatra-Neamţ. Grupul s-a înfiinţat în anul 2015, având în prezent în componenţa sa un număr de treizeci şi şase de copii – mai mari sau mai mici –, cu toţii dornici de a urca pe scenă. Ei au în palmaresul propriu participări la spectacole sau festivaluri, soldate cu trofee, premii, distincţii şi diplome. De asemenea, copiii de la Clubul „Ruby Ma’ Music Art” au fost invitaţi la câteva emisiuni televizate. Conducătoarea „Ruby Ma’ Music” este profesoara Bianca Rusu-Ciucanu.
SMARANDA PINTILESCU
Cântă de la şase ani. anul Are participări la diferite festivaluri de muzică, unde obţinut cele mai importante premii. Dintre participările Smarandei Pintilescu la competiţiile naţionale am reţinut: Festivalul “Cântec de Stea”, unde a obţinut Trofeul Junior (al doilea mare trofeu al festivalului), Trofeul Muzica Ușoară (categoria 13-17 ani), Premiul I “Măști musicale”, Premiul Radio Iasi şi un loc în finala Festivalului “Alegria” 2018; Festival “Euro Pop Vision” 2017, cucerind Trofeul Categoriei; “Festival Volare” – Trofeul Junior Stars (pentru toate categoriile 11-15 ani); “Festival Best Pop Rock” – Premiul I, sectiunea INTERPRETARE, categoria 13-14 ani; Festivalul “Muguri de Lumină” – Trofeul secţiunii INTERPRETARE, categoria 11-12 ani. A obţinut Premiul Radio Iaşi. Smaranda Pintilescu a avut şi apariţii la diferite spectacole televizate pe posturile locale, în ziarele locale a fost mentionată de mai multe ori pentru rezultatele de la festivaluri, ca membră a echipei Şcolii Populare de Artaă, cu diferite premii câştigate. A fost remarcată în publicaţia “Top Românesc” de Titus Andrei şi Tibi Albu, ca o voce cu potenţial. De asemenea, a mai fost finalistă în concursul “Euro Pop Music Vision” – România 2017, Premiată de Directorul Festivalului Internațional “Euro Stars” din Malta cu un loc direct în finala acestei competiţii (aprilie 2018). A lansat primul videoclip al melodiei “Who’s loving you” (cover după Jacksons Five), foarte bine primit de public.
MARIA EMILIA ADĂSCALIŢII
Are unsprezece ani. Este elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”. Marea ei pasiune este Muzica, astfel că în prezent studiază tehnica vocală la „My Voice Studio by Andra Lungu”, partener oficial al Atelierului de Voce şi Muzică „Loredana Groza” din Bucureşti. Anul acesta a reprezentat cu mândrie oraşul nostru la diverse festivaluri de muzică pentru copii: „Armonii de toamnă”, „Muguri de lumină”, „Stea printre stele”, „Tineri artişti”, „Cântec de Stea”, la care obţine premii importante. Este câştigătoarea Marelui premiu „RIDOLS” 2019-Bucureşti, care constă, pe lângă premiul în bani, şi în invitaţia de a cânta în finala ediţiei din 2020, precum şi într-o melodie în primă audiţie, piesă pe care şi-ar dori să o interpreteze la urmatoarele evenimente organizate în oraşul nostru.
LAMBRINO
Este cântareț, compozitor și producător muzical. Din 2005 începe colaborările ca basist profesionist cu trupe de diverse genuri muzicale. Înainte de a-și lansa cariera solo, Lambrino a făcut parte din trupe precum „Talisman”, „Hara” sau „Diesel”. Din 2014 începe proiectul solo, preluând și postul de solist vocal. LAMBRINO este un proiect pop-dance care împrumută elemente și din alte genuri muzicale. În 2014 Lambrino lansează primul single din cariera solo, „Gheaţă şi foc”, un featuring cu artista Simona Nae. Despre acesta, Lambrino declara: “Această piesă este una de cuplu, care descrie confuzia ce se creează de multe ori între parteneri, atunci când nu există comunicare. Fiecare dintre ei are o altă viziune asupra relaţiei şi, de obicei, acest lucru poate duce la neînţelegeri”.
ANDA ADAM
Anda Angelica Adam și-a început cariera în 1999, după ce a colaborat cu trupa rap „R.A.C.L.A.”, pentru cântecul „Nu mă uita”. În afara acestei piese, portofoliul Andei Adam cuprinde şi alte melodii de succes: „Doar cu tine” (2003), „Dragostea doare” (2007), „Ragga stylee” (2007), „Te voi iubi” (2007), „Faceți loc” (2007), „Nu sunt cuminte” (2007), „Ajutor” (2007), „Nai, nai” (2007), „Ochii mei” (2007), „Ce ți-aș face” (2007), „Sufletul meu” (2008), „Se anunță ploi” (2008), „Bairam” (2008), „English teasing” (2008), „My love on you” (2011), „Love on you” (2011), „World moves on” (2012), „Show me” (2012), „Can U feel love” (2012), „Amo” (2012), „Dacă ar fi” (2013), „Can U feel love” (2013), „Say goodbye” (2013), „Feel” (2013), „Cadillac” (2013), „My love on you” (2013), „Gloanțe oarbe” (2014), „Para siempre” (2014), „Forever Young” (2014), „Seri de mai” (2015), „Save me tonight” (2015), „Nu te-am uitat” (2015), „Am chef (2016), „Wanna Love You” (2016), „My Way”, Străină” (2017).
RICARDO CARIA
Ricardo Caria s-a născut în Portugalia, însă de câţiva ani s-a mutat în Arad, iar acum putem spune că este îndrăgostit de România, mai ales că merge să cânte prin mai toate oraşele. El a venit pentru prima dată în România în anul 2005, când a fost trimis la inaugurarea fabricii „Delphi” din localitatea arădeană Ineu, de firma unde lucra la acea vreme. Ricardo trebuia să petreacă acolo doar zece luni, însă soarta lui a vrut altceva. El s-a îndrăgostit de ţara noastră, deoarece spune că aici oamenii sunt călduroşi, primitori şi că valorile familiale sunt foarte bine păstrate, spre deosebire de alte locuri unde încep să fie neglijate. Deşi nu este român, a înţeles că mulţi semeni de-ai noştri au nevoie de ajutor şi a început un turneu al concertelor cartiabile. S-a apucat de acest lucru după ce a împresionat juriul la „Vocea României”. Înainte de a participa la „Vocea României”, Ricardo a urmat cursurile de canto ale Şcolii Populare de Artă din Arad. „Îmi place mult jazz-ul pot spune. Prima dată am început să cânt la 19 ani în facultate, înPortugalia, când împreună cu colegii mei am format o trupă. Cântam şi la instrument, cum ar fi aici o chitară mai mică, dar şi cu vocea. Am cântat până la 22 de ani apoi am făcut o pauză de zece ani. La 32 m-am apucat din nou, deoarece nu vroiam să renunţ la visul meu.” Muzica nu este însă singurul lucru de care Ricardo este îndrăgostit. Are şi o pasiune pentru atletism.