0:00

Anchetă DNA pe acoperişul Cinema Dacia Panoramic, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Marius Cristian Iuraşcu, directorul general al Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF ) a fost trimis în judecată, de DNA Bacău, împreună cu un administrator de firmă (Cătălin Neculai Prutică), un angajat al RADEF (Tudor Apostol) şi un individ fără calitate specială, Ştefan Costea, arestat deja în altă cauză. Povestea în sine întăreşte , dacă mai era nevoie, convingerea că nici o lucrare nu se obţine fără comision în ţara asta. Iar în cazul de faţă este vorba despre lucrări de reparaţii făcute la cinematografele “Orizont” din Bacău şi “Dacia Panoramic” din Piatra Neamţ. “Apostol a adus firma respectivă care a făcut nişte reparaţii de mântuială la acoperiş şi la băi”, a declarat Victor Purice, directorul “Dacia Panoramic”. “A trebuit să facem noi ca lumea, că nu se putea lăsa aşa. Am fost chemat şi eu la DNA, pe chestiunea asta şi am dat declaraţie”.

Procurorii îl acuză pe Prutică de dare de mită în formă continuată (trei acte materiale); complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale). La rândul lor, Iuraşcu şi Apostol vor fi judecaţi pentru luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani, iar Costea are statutul de complice.
În rechizitoriu se precizează că: “În perioada octombrie 2009-aprilie 2010, inculpatul Prutică Cătălin Neculai a dat un autoturism, marca Audi A6 în valoare de 16.000 de euro, inculpatului Apostol Tudor şi două autoturisme (un Volkswagen Touareg evaluat la suma de 15.000 de euro și un Mercedes-Benz GL450 în valoare de 35.000 de euro) inculpatului Iuraşcu Marius Cristian.În schimbul acestor bunuri, cei doi trebuiau să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu pe cale le aveau, iar prin aceasta să îi creeze inculpatului Prutică Cătălin Neculai avantaje de natură economică, în legătură cu exploatarea unor cinematografe din judeţul Bacău şi prin atribuirea de lucrări de reparaţie la un cinematograf din municipiul Piatra Neamţ. Pentru a-l ajuta pe inculpatul Iuraşcu Marius Cristian să disimuleze provenienţa autoturismului Volkswagen Touareg, remis prin intermediul lui Costea Ștefan, în condiţiile în care cunoştea că a fost dat cu titlu de mită, inculpatul Prutică Cătălin-Neculai a întocmit a întocmit două facturi și un contract de vânzare-cumpărare prin care se atesta, în mod nereal, faptul că autoturismul a fost vândut între mai multe persoane fizice și juridice. Toate aceste documente au fost puse la dispoziţia angajaţilor RADEF RomâniaFilm în vederea înmatriculării autoturismului în cauză. La data de 21.10.2009, în vederea înmatriculării autoturismului marca AUDI A6, inculpatul Apostol Tudor, a contrafăcut ştampila unei societăți comerciale şi a aplicat-o pe certificatul de înmatriculare, document depus ulterior, de către inculpat, la S.P.C.R.P.C.I.V. Bucureşti”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentVotăm, dar cine ne aduce înapoi?
Articolul următorZilele municipiului Roman 2014