Ministerul Educației a publicat calendarul oficial pentru anul școlar 2024-2025, aducând claritate în ceea ce privește datele de începere a cursurilor, vacanțele și organizarea pe module. Conform documentului oficializat în Monitorul Oficial (vezi aici), elevii din România vor începe cursurile pe data de 9 septembrie 2024.
Anul școlar 2024-2025 va fi împărțit în cinci module de cursuri și tot atâtea perioade de vacanță. Oficial, anul școlar va începe la 1 septembrie 2024 și se va încheia la 31 august 2025, totalizând 36 de săptămâni de activitate educativă. Excepția o reprezintă elevii din clasele a XII-a zi și a XIII-a seral. Ei vor avea un an școlar de 34 de săptămâni care se va încheia pe 6 iunie 2025. De asemenea, elevii de clasa a VIII-a vor finaliza anul școlar pe 13 iunie 2025, după 35 de săptămâni de cursuri.
Fiecare școală va decide când va organiza programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, în intervalul 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025.
Structura modulară a anului școlar 2024-2025 pentru județul Neamț
Anul școlar este împărțit în cinci module de studiu, astfel:
- Modulul I: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024
- Modulul II: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024
- Modulul III: 8 ianuarie 2025 – 21 februarie 2025
- Modulul IV: 3 martie 2025 – 17 aprilie 2025
- Modulul V: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025
Calendarul vacanțelor pentru județul Neamț
Elevii vor beneficia de următoarele vacanțe:
- Vacanța de toamnă: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024
- Vacanța de Crăciun: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025
- Vacanța de schi: o săptămână : 24 februarie – 2 martie
- Vacanța de primăvară: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025
- Vacanța de vară: începând cu 21 iunie 2025 până la 7 septembrie 2025
Acest calendar oferă transparență și stabilitate pentru elevi, profesori și părinți, facilitând o planificare eficientă pe durata întregului an școlar 2024-2025. Prin menținerea structurii modulare, se păstrează un echilibru sănătos între perioadele de studiu și cele de repaus, răspunzând astfel cerințelor educaționale și sociale ale elevilor.
Alexandru Andrieș