Duelul amical al echipelor nemțene de fotbal CSM Roman (Liga a III-a) și CSM Ceahlăul Piatra Neamț (Liga a IV-a), din această dimineață, s-a încheiat cu victoria la limită a formației din orașul de la malul Moldovei, gazda partidei. Elevii antrenorului Gabi Țapu s-au impus cu 3-2 după ce au fost conduși cu 1-0 și 2-1. Au marcat: Vali Rotaru (autogol), Daniel Marin și Liviu Antim pentru romașcani, respectiv Ungureanu și Robert Vasile pentru pietreni.
”O partidă mult mai grea decât a părut la prima vedere, cu o echipa arțăgoasă ce se pregătește pentru debutul Ligii a IV-a. Căldura și suprafața tare de joc au influențat realizările tehnice însă, per total, echipa noastră a reușit încă o dată să își subjuge adversarul și să încheie victorioasă. Este a patra victorie din pregătiri și totul merge. Asteptăm toți romașcanii lângă noi și sperăm că împreună vom putea realiza lucruri frumoase”, au scris gazdele pe pagina de facebook.
”O repriză și ceva am jucat foarte bine, însă mai avem de pus la punct unele aspecte tehnico-tactice pentru că fizic stăm destul de bine. Am condus în două rânduri, dar am pierdut printr-un gol primit dintr-o lovitură liberă indirectă din careu cu patru minute înainte de final”, a declarat antrenorul pietrenilor, prof. Toader Șteț.
CSM Roman: Bicleanu – Florean, M. Marin, Chirilescu, V. Mocanu – Antim, Popa, Brăescu, Netbai – Crăciun, Țapu. Au mai jucat: Băiceanu, D. Marin, Grigore, Petrila, Aeroaiei. Au lipsit: A. Mocanu, Scânteie, Dutciuc – accidentați.
CSM Ceahlăul: Câmpeanu -Rusu, V. Rotaru, Andrieș, Sârbie, Robert Vasile, C. Rotaru, Copoț-Barb, Ungureanu, Pintilie, Mateiciuc. Au mai intrat:Chiruță, Smău, Aioanei, Zaharia, Todiresei, Șimon
”Cu Aioanei o să avem o discuție, în această săptămână, să vedem dacă o să rămână la noi”, a precizat prof. Șteț.
Sâmbătă, 12 august, de la ora 11, în ultimul meci de pregătire, CSM Ceahlăul va evolua, în deplasare, în compania campioanei Iașului, Unirea Mircești. Noua stagiune a Ligii a IV-a va începe pe 20 august. (Ana MOISE)