Amenzile „defăimării” să fie, dar nu pentru politicieni

dragusanu 2014 02_resizeDeputații din Comisia Juridică și din cea pentru Drepturile Omului au adoptat marți, 09 februarie, „Legea defăimării”, inițiată de Liviu Dragnea, liderul PSD, care a propus mărirea amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care „aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunități”. Conform propunerii, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, amenzile variază între 1.000 și 30.000 de lei, în timp ce defăimarea unei comunități sau a unui grup de persoane s-ar sancționa cu amenzi de la 2.000 la 100.000 de lei.

Pentru că, în Comisia Juridică, deputatul nemțean Cătălin Drăgușanu a votat raportul consultativ supus votului în plen, am dorit să aflăm de ce. „Sunt alte dedesubturi legat de votul în Comisia Juridică, însă, ceea ce pot să vă spun acum, este că, dacă se va ajunge, până la urmă, la votul în plen din Camera Deputaților, voi avea două variante – fie mă abțin, fie votez împotrivă, pentru că nu mă încântă formula actuală. Proiectul inițial arăta altfel, unele aspecte sunt în regulă, dar altele nu și riscăm să ajungem să blocăm instanțele de judecată pe cazuri particulare. Nu este momentul pentru România pentru o astfel de lege”, a declarat deputatul Cătălin Drăgușanu.

Votul final trebuia să fie dat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, dar, după cum ne-a anunțat Cătălin Drăgușanu, s-a amânat pentru că e „harababură”.

Atacurile între partidele politice nu sunt sancționate de Legea defăimării

Dar, pentru că tot vuiește internetul de „Legea defăimării” și pentru că partidele politice au intrat deja în campanie electorală și-au început să apară și comunicatele în care se atacă între ele, am vrut să aflăm dacă legea s-ar aplica și în cazul lor. „Apartenența politică s-a scos din lege ca urmare a unui amendament venit din partea societății civile. Cred că s-ar aplica doar în cazul în care este atacă o persoană care face parte dintr-un partid politic”, a precizat Cătălin Drăgușanu.

C-o fi fost amendament din partea societății civile ori că Liviu Dragnea a făcut ce-a spus în octombrie anul trecut – că va elimina criteriul defăimării pe criterii de apartenență politică și de avere din Legea defăimării – nu știm.

Inițial, ideea de a elimina respectivul criteriu părea bună, pentru a-i feri pe oamenii de rând de amenzi în cazul în care „vorbesc de bine” pe aleși, însă îi scapă și pe politicieni de amenzile usturătoare și le dă voie să se atace în voie, prin comunicate de presă sau direct, în timpul campaniei electorale.

Andreea AMARIEI

 

 

 

 

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...