A amenințat o femeie cu toporul și a vrut s-o violeze

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Rediu, a fost arestat de Judecătoria Piatra-Neamț, pentru violare de domiciliu, tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Ca o ironie a sorții, decizia instanței a fost pronunțată exact în ziua de Dragobete.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 litera e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de avocatul inculpatului de luare faţă de acesta în subsidiar a altei măsuri preventive (arest la domiciliu sau control judiciar faţă de inc. ANTOCE CONSTANTIN şi admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului ANTOCE CONSTANTIN, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.02.2018 şi până la data 25.03.2018, inclusiv”, a hotărât instanța.

Anchetatorii au stabilit că individul a intrat, prin efracție, în casa unei femei din comună, în puterea nopții. Era înarmat cu un topor, a amenințat-o și a lovit-o pe femeie și a vrut s-o violeze. Condițiile de stres, însă, nu l-au ajutat deloc, așa că în cele din urmă a renunțat și a plecat. Imediat femeia a făcut reclamație la poliție și, după cercetările de rigoare, individul a fost prins. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...