Amendă pentru vânzarea ilegală a 63 de brazi pentru Crăciun

O femeie din Tămășeni a fost amendată cu 3000 de lei pentru că vindea ilegal, 63 de pomi de Crăciun. Polițiștii au surprins-o și i-au confiscat brazii. Tot polițiștii promit că vor acționa în continuare pentru a descoperi persoanele care comercializează pomi de Crăciun fără a fi marcați corespunzător și fără a avea documente legale pentru transportul acestora.

La data de 14 decembrie 2018, polițiștii Secției de Poliție Săbăoani au acționat pentru diminuarea ilegalităţilor împotriva fondului forestier naţional prin tăierea, furtul, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun. Astfel, aceștia au depistat o tânără de 21 de ani, din Tămășeni, care comercializa 63 de pomi de Crăciun nemarcați și fără a deţine documente legale care să ateste provenienţa. Tânăra a fost sancţionată conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 3000 de lei, iar cei 63 de pomi de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi Ocolului Silvic Roman. Astfel de acțiuni ale polițiștilor vor continua și în perioada următoare”, a declarat Robert Costân, purtător de cuvânt al IPJ Neamț. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...