ambulanta-neagraDe câțiva ani încoace o poveste horror circulă prin mai toate orașele țării și este ”îmbunătățită”, însoțită de mesaje pentru părinți și bunici și distribuită pe internet. Evident, puțini sunt cei care-și pun întrebări despre modul concret în care s-ar putea întâmpla asemenea orori fără să vadă nimeni sau despre faptul că nu există reclamații din partea părinților și nici cadavre eviscerate aruncate pe străzi. Oamenii cred pur și simplu și transmit mai departe mesajul, uneori însoțit de rugăciuni. Și cum astăzi este mare sărbătoare creștină, încă de ieri povestea, care pare relatată în presă, este distribuită masiv pe Facebook, cu sprența că ”ne va păzi Sfânta Cruce pe noi și pe copiii noștri”.

Acum 4-5 ani în urmă, când isteria cuprinsese și municipiul Piatra-Neamț, s-a ajuns până acolo încât s-au dat telefoane la poliție, iar oamenii îngroziți spuneau că este un copil aruncat ba sub un pod la Orion, ba la ieșirea din oraș pe un teren viran. Toate alarmele erau ”din auzite”. S-au făcut verificări, s-au cercetat zonele ”incriminate” și bineînțeles, nu era nimic adevărat.

Este o prostie, care pare un fel de poveste fără sfârșit”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț. ”Nu există așa ceva și nici n-a existat vreodată. Nu înțeleg cum poate crede cineva că umblă pe străzi o ambulanță care căsăpește copii ca să le ia organele. Nu trebuie să fii medic ca să știi că prelevarea de organe se face în condiții speciale, iar transplantul în timp limitat. Nu sunt intervenții care se pot face oricum, pe marginea drumului, într-o mașină. Dar multă lume nu apelează la logică, nu vede că nu a întâlnit niciodată o ambulanță neagră în trafic – și desigur că n-ar trece neobservată – și se grăbește să transmită mai departe prostia asta, creând panică nejustificată”.

Din analizele și verificările făcute de Poliția Neamț rezultă nu doar că nu există nicio ambulanță care să răpească vreun copil, ci că infracționalitatea stradală a scăzut în ultima vreme. Asta nu înseamnă că strada în sine este un loc sigur pentru cei mici. Niciun părinte responsabil nu ar trebui să-și lase copilul singur, dar nu pentru că ar risca să fie răpit, ci pentru că poate deveni victima oricărui tip de accident. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentCAPTURĂ 570.000 de ţigări descoperite într-o maşină şi o pivniţă
Articolul următorIleana Stana Ionescu, la 80 de ani: “Tot ce s-a petrecut în teatrul din Piatra Neamț a fost minunat”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.