0:00

Alți șapte primari s-au mutat la PSD, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Șapte primari nemțeni au părăsit rândurile organizațiilor politice pe lista cărora au fost aleși la ultimele alegeri locale din iunie 2012 și au trecut cu arme și bagaje la PSD Neamț. Numele celor șapte primari au fost anunțate de președintele PSD Neamț, Ionel Arsene care a organizat o conferință de presă având ca subiect principal alăturarea celor 7 aleși locali proiectului PSD. Numărul primarilor cu care PSD se laudă că îi are în organizația de la Neamț a ajuns după această mutare, la 57.

”Astăzi, 7 primari PDL și PNL s-au alăturat la ceea ce numes eu proiectul politic al PSD. Aceștia vor aduce un plus de valoare organizației PSD Neamț și sunt sigur că împreună vom pune în aplicare și vom reuși în ceea ce ne-am propus. Este vorba despre Bereșoaia Carol de la Gherăiești, despre Georgeta Blaj de la Botești, despre primarul de la Războieni, Sebastian Țarălungă, despre primarul Anton Covasan de la Dămuc, despre Petre Lungu Bordea de la Pângărați, despre Aurora Bălan de la Gârcina și nu în ultimul rând despre primarul comunei Bicaz Ardeal, Ioan Bârsan. Le mulțumesc că au venit alături de noi, a fost dorința dumnealor și împreună sunt sigur că vom face lucruri bune împreună și vom duce la bun sfârșit promisiunile făcute. În calitate de președinte de organizație sunt mândru de echipa PSD și că au ales să ni se alăture, vom fi cea mai puternică echipă din Neamț la alegerile europarlamentare pe care le vom câștiga detașat. Anunț cu bucurie faptul că PSD Neamț s-a mărit, iar în momentul de față avem 57 de primari. Vom lua foarte în serios alegerile europarlamentare chiar dacă avem cea mai serioasă echipă și împreună cu partenerii noștri, cu UNPR și PC vom câștiga. Este o echipă care face ca PSD în Neamț să fie o forță politică, meritele nu sunt ale mele sunt ale echipei. Deocamdată ne oprim aici cu primarii, pentru că cei care au vrut să vină și-au exprimat deja dorința. PSD Neamț nu înseamnă numai Ionel Arsene cum nici UNPR Neamț nu înseamnă numai Culiță Tărâță. Sunt oameni din UNPR pe care îi respect și îi stimez, oameni foarte serioși, iar UNPR este un partid care poate pune umărul la o construcție serioasă. Cum vom pune eu și Culiță Tărâță umărul la construcția din județul Neamț, acest lucru îl vom vedea”, a declarat deputatul Ionel Arsene. (I.C.)

Articolul precedentDuminică, 6 aprilie, Se deschide sezonul de călărie
Articolul următorEleva Georgiana Arvu: „Caracterul îl face pe om, nu haina!”