0:00

Rata de infectare Covid este în scădere și astăzi, 26 noiembrie, când au fost confirmate alte 90 de persoane din județul Neamț.

Dintre localitățile cu cele mai multe infectări, comuna Dobreni are, din nou, cele mai multe persoane pozitive. Rata de 7 la mie s-a depășit a doua oară într-o săptămână. Mai multe cazuri noi se înregistrează și în comunele Negrești, Alexandru cel Bun, Girov. Toate cele 9 localități din zona roșie de infectare sunt sub restricții până spre finele acestei luni. Au fost închise barurile și restaurantele, sălile de spectacole, teatrul, cinematograful.

Incidența în localitățile unde sunt persoane pozitive Covid este astăzi, potrivit datelor transmise de Prefectura Neamț, următoarea:

26nov rata prefectura

 

La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 9.005 cazuri noi din prelucrarea a 36.271 de teste. S-au mai înregistrat 171 de decese, între care și la pacienți din județul Neamț.

În spitale sunt internați 13.248 de pacienți, dintre care 1.226 în ATI , cel mai mare număr de până acum.

C.I.

Articolul precedentPNL investește în Educație, în viitorul copiilor noștri și al României
Articolul următorBărbat accidentat grav pe o trecere pentru pietoni de la 1 Mai