WhatsApp Image 2025 03 10 at 10.40.19Administrația Națională de Meteorologie a emis un comunicat în care anunță transportul unei mase de praf saharian deasupra țării noastre. Fenomenul va putea fi observat în țara noastră cu începere din 11 martie și se va încheia în jurul datei de 13 martie, când masa de praf va părăsi teritoriul României.

În perioada 9 – 13 martie, circulația sud-vestică a aerului va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și deasupra României începând cu dimineața zilei de marți (11 martie). Depunerile de praf vor putea fi observate la început în vestul și centrul țării, apoi în sud și sud-est, în intervalele în care va ploua. Din noaptea de miercuri spre joi (12/13 martie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va îndepărta de țară”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Mai multe date privind aceste informații pot fi consultate pe site-ul Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS).

(G. S.)

Articolul precedentAdolescent în stare gravă după ce s-a urcat pe tren
Articolul următorJandarmeria Română reacționează – acuzații de informații false pe platformele sociale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.