0:00

Încă un adolescent este dat dispărut de Complexul de servicii „Familia Mea” din municipiul Roman. Este vorba de Eusebiu Denis Bordea, care a plecat pe 13 martie, la o zi după celălalt tânăr dat dispărut, Ștefan Constantin Nuțu – Aici. Poliția cere astăzi, 16 martie, ajutor oricui l-a văzut pe băiatul din imagine și este rugat să sune la 112. Tinerii au fost căutați încă de joi și, respectiv de vineri, dar până astăzi nu au fost găsiți.

Alertă! Încă un adolescent dispărut din centrul „Familia Mea” Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Eusebiu Denis Bordea

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Roman caută un minor de 16 ani, care a părăsit voluntar Complexul de Servicii ”Familia Mea” din Roman și nu a mai revenit.

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, minorul BORDEA EUSEBIU DENIS, de 16 ani, a părăsit voluntar Complexul de Servicii ”Familia Mea” din Roman, unde acesta era instituţionalizat și nu a revenit.

Semnalmente: înălţime – 1,74 m, greutate – 67 de kilograme, ochi căprui, păr șaten închis.

La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu geacă albastră, tricou de culoare neagră, pantaloni trei sferturi tip camuflaj, fiind încălţat cu adidaşi negri.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție! (ZCH.NEWS)

Articolul precedentOficial: Comunicatul Instituției Prefectului de Neamț în problema respingerii cererii urgente de achiziții a Spitalului de Urgență Piatra Neamț
Articolul următorSituația oficială în Neamț: 102 persoane în carantină, aceleași 2 cazuri confirmate cu coronavirus