ALDE Neamț- reorganizare și burzuluială la PSD

Într-o conferință de presă maraton, președintele ALDE Neamț, dl. Ion Asaftei a prezentat nume noi care au apărut la conducerea organizațiilor municipale Piatra Neamț (Ciprian Ioan Murariu) și Roman ( George Emil Buga) dar și al organizației pentru femei ( Roxana Mihăilă), dar și-a reluat discursul deja cunoscut cu critici voalate la adresa PSD-ului. Aici trebuie făcută o distincție, este vorba despre critici care vorbesc despre situații la nivel național, cu săgeți către Viorica Dăncilă, dar și în privința unor măsuri pe plan economic și social. Chiar dacă nu s-au făcut referințe locale directe, nemulțumirea a răbufnit și accentele pot fi sesizate de cei interesați. (M.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...