0:00

ALDE Neamț are listă, target și umor: ”Un deputat și jumătate de senator, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAnunțul a fost făcut astăzi, 30 septembrie, într-o conferință de presă susținută de Ion Asaftei, copreședintele organizației de la Neamț a liberalilor și democraților. A fost prilejul cu care s-a anunțat că România are alegeri parlamentare – ceea ce se știa deja, iar filiala ALDE Neamț are listă – ceea ce era previzibil, are target – ceea ce era de așteptat, nu are încă planuri, strategii, sondaje – ceea ce nu miră nici măcar pe membrii săi, dar pare să aibă chef de ”o activitate susținută în organizația județeană, pentru că de astăzi activitatea noastră trebuie să crească în potențial și angajare”, după cum a spus dl. Asaftei.

Începând cu începutul, ALDE Neamț are listă de candidați pentru Parlament. În ordine ”aleatorie, nu înseamnă că asta va fi ordinea, dar s-ar putea ca asta să fie ordinea; decizia o va lua Biroul Politic Central, așa cum îi stă bine unui partid care respectă democrația”, pentru Camera Deputaților, ALDE își plasează pariurile pe Ion Asaftei (1), Mihai Alexandru (2), Cătălin Misăilă (3), Vasile Bălțătescu (4), Doru Ungureanu (5), Cristian Tihenea (6), Romeo Panaintescu (7), Genoveva Irimia (8), Vasilica Crețu (9) și Costică Necula (10). În cazul Senatului, lista îi are pe Iulian Luca (1), Vasile Mocanu (2), Niculina Niță (3) și Sanda Nistor (4).

După cum a explicat același Ion Asaftei, în stabilirea acestor candidaturi s-au luat în calcul niște criterii, ”care au fost mai multe, dacă vreți vi le trimit separat”, din care a dezvăluit, totuși, câteva, considerate principale: ”Activitatea politică, prestanța ca persoană publică și, desigur, cotizația să fie plătită (…) Dar, în principal, activitatea în organizație și popularitatea în cadrul organizației și a comunității”.

Cu precizarea că ”e bine să fim optimiști”, dl. Asaftei a avansat un pronostic pentru ALDE Neamț pe 11 decembrie: ”10%. În locuri, asta înseamnă un deputat și jumătate de senator”. Apoi, după ce și-a amintit de optimism, a revizuit scorul, la 12-14%. Cu respect, acesta a răspuns și scenariilor avansate în discuții, precizând că nu este foarte sigur dacă, în cazul în care va fi el deputatul ALDE, va renunța la poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, pe care o deține în prezent: ”90% da, voi pleca, dar urmează să am o autodiscuție cu mine”.

Deși făcute în alt context al conferinței, al scandalului Asaftei&Drăgușanu, am mai reținut, totuși, legat de alegerile parlamentare, că ”Mergem în alegeri independent, ca entitate politică de sine stătătoare. Nu mergem cu PSD. Cu PSD colaborăm până la punctul în care servim interesele nației”.

 

Dana OSTAHIE

Articolul precedentPRINS LA GIROV A circulat 5 ani cu o mașină radiată!
Articolul următorComuna Agapia se pregătește de asfaltare
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.