Alcoolemii record în ziua referendumului * Un șofer din Grumăzești a fugit de la locul accidentului

După o zi calmă din toate punctele de vedere, în seara de 7 octombrie a avut loc un accident rutier la Poiana Teiului, unde s-au ciocnit două mașini, la ora 20. După impact, unul dintre șoferi a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit imediat de polițiști. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Grumăzești, care a condus un autoturism dinspre Borsec spre POiana Teiului și, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției. Mașina sa a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani, din Farcașa. Ambii șoferi au fost răniți. Cel din Grumăzești avea o cvoncentrație de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. El va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Tot ieri, polițiștii din comuna Horia au oprit un localnic de 48 de ani, care se străduia să conducă un autoturism. Șoferul a fost testat și s-a stabilit că avea o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bineînțeles că a rămas fără permis și va fi cercetat penal, după care va fi trimis în judecată, pentru că la spital a refuzat să-i fie recoltata sânge. Legea prevede pedepse între unul și 5 ani de închisoare pentru cei care refuză prelevarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...