Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ va face concesii financiare importante în noul sezon, cu scopul de a popula Liga a IV-a. Decizia a fost adoptată în ședința de astăzi, 16 iulie, a Comitetului de Urgență al AJF Neamț, după cum se precizează într-un comunicat de presă.
„Reducerea baremului de arbitraj și observare pentru echipele de Liga 4 de la 600 lei la 500 lei și majorarea baremului de arbitraj și observare de la 300 lei la 400 lei pentru echipele de Liga 5; Reducerea cuantumului amenzilor și taxelor pentru echipele de Liga 4 (- 15-20%); Accesarea proiectului cu finanțare nerambursabilă la Consiliul Județean Neamț și procurarea de echipamente sportive (mingi fotbal Select, echipamente de joc Adidas, plase de porți și altele)”, potrivit AJF Neamţ.
De asemenea, forul fotbalului judeţean invită în Liga a IV-a nu mai puţin de 10 echipe: Vulturul Costișa, Zorile Urecheni, Ozana Timișești, ASF Girov, Flacăra Brusturi, Unirea Tămășeni, WST Oniceni, Arsenal Văleni, Voința Bozieni şi Siretul Doljești. Dacă aceste formaţii vor fi de acord, Bravo Bodeşti şi Voinţa Valea Ursului îşi vor fructifica dreptul de promovare şi nu vor apărea sincope la titularele de drept – Bradu Borca, Speranţa Răuceşti, Victoria Horia şi Moldova Cordun – AJF Neamţ ar putea propune o Ligă a IV-a cu 16 echipe! Să sperăm că nu e doar un vis! (M. CONSTANTINESCU)