ACTUALIZARE FOTOGRAFII Agresorii de la de la Kaufland au fost arestați

kaufland agresoriACTUALIZARE: În această după-amiază, cei doi agresori au fost duşi la Judecătoria Piatra-Neamţ. După ce-a studiat dosarul, completul a decis: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: – Curea Bogdan-Florin, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tulburarea ordinii şi liniştii publice; – Mihai Marian-Daniel, cercetat pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. a şi d, art. 371 Cod penal, cu aplic. 38 alin. 1 Cod penal. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: – Curea Bogdan-Florin şi Mihai Marian-Daniel, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 19.01.2016 până la data de 17.02.2016, inclusiv”.

Magistraţii au decis, de asemenea, să sesiseze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, „în vederea luării măsurilor legale de ocrotire” pentru minorul aflat în îngrijirea lui Bogdan Curea. Decizia instanţei poate fi atacată la Tribunalul Neamţ în următoarele 48 de ore.

****************************

Doi agenţi de pază (un bărbat şi o femeie), de la magazinul Kaufland din Piatra-Neamţ, au fost agresaţi, în seara de 18 ianuarie, după ce-au prins nişte tineri care voiau să iasă, pe lângă casele de marcat, cu produse furate.

„În loc să se supună controlului corporal, tinerii au devenit agresivi şi, mai întâi, au ameninţat angajaţii magazinului, după care i-au lovit”, a declarat lt. col. Marius Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmerie Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.

„Unul dintre ei a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru a primi îngrijiri medicale, pentru că s-a dat cu capul de pereţi, iar ceilalţi doi au fost preluaţi de poliţişti, după ce li s-au întocmit actele premergătoare pentru dosar penal”.

În zona market-ului Kaufland patrulează jandarmii de la Bacău, care au un contract de colaborare cu IJJ Neamţ. Militarii au cerut sprijin de la colegii lor de la Detaşamentul mobil Piatra-Neamţ pentru a rezolva situaţia din seara de 18 ianuarie şi a-i imobiliza pe cei trei tineri. Unul dintre ei, în vârstă de 18 ani, este cercetat doar pentru furt, în vreme ce ceilalţi doi sunt anchetaţi pentru tâlhărie calificată şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Unul a lovit femeia cu pumnii în abdomen, iar celălalt l-a tăiat pe bărbat la mâna dreaptă cu un cuţit. Ambii au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, iar astăzi, 19 ianuarie, vor fi prezentaţi în faţa instanţei (Judecătoria Piatra-Neamţ) cu propunerea de arestare preventivă. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...