0:00

Șase tineri, între care două fete de 17 ani, din municipiul Roman, au fost reținuți pentru trafic de cannabis în urma unui flagrant al anchetatorilor nemțeni din seara de 10 decembrie. Noaptea de 10 spre 11 decembrie și până în seara de 11 decembrie, polițiștii antidrog și procurorii DIICOT Neamț au făcut 5 percheziții la locuințele suspecților, descoperind inclusiv ustensile pentru cultura de „apartament” a cannabisului.

În comunicatul de astăzi, 13 decembrie, DIICOT Neamț precizează că în seara de 10 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Neamț au organizat o acțiune în municipiul Roman, pe linia combaterii comercializării ilicite de substanțe cu efect psihoactiv. Pe timpul acțiunii, fost constatată o infracțiune flagrantă, fiind ridicate, de la două persoane, aproximativ 20 de grame de substanță vegetală cu aspect de cannabis, destinată comercializării. Ulterior, în dimineața zilei de 11 decembrie a.c., polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare la alte două persoane, de unde au ridicat aproximativ 30 de grame de substanță vegetală cu aspect de cannabis și diverse bunuri utilizate și destinate producerii de cultură in-door de cannabis (tuburi, țiple, un fertilizator, recipienți pentru semințe și două grindere), precum și 6.500 de lei. În după-amiaza aceleiași zile, au fost efectuate alte trei percheziții domiciliare la alte două persoane.

În total, șase persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în vederea continuării cercetărilor. Față de trei, în vârstă de 20, 24, respectiv 31 de ani, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Față de o tânără de 17 ani, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus, la data de 12 decembrie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, iar pe numele alteia, tot de 17 ani, precum și a unui tânăr de 20 de ani, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, s-a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Octavian Dumitru Mușat și Sebastian Constantin Calalb au atacat sentința de arestare a Tribunalului Neamț, așa că aceștia vor ajunge, săptămâna viitoare, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău (C.I.)

Articolul precedentCultivator de cannabis reținut, captură de 1,5 kg droguri
Articolul următorAbia condamnată, asistenta Nedelcu – din nou la judecată pentru corupție