Adolescenți din Galați, accidentați pe Ceahlău!

salvamontSalvamontișii nemțeni au informat, printr-un comunicat de presă, că, sâmbătă, 28 mai, a fost nevoie de două intervenții, care au durat aproximativ 3 ore, pentru a acorda primul ajutor în cazul a doi adolescenți din Galați.

Conform comunicatului, primul apel prin 112 a fost primit la ora 18:40 și era solicitat ajutorul salvatorilor montani pentru o tânără de 17 ani, care s-a accidentat la picior în zona cascadei Duruitoarea. „Echipa de intervenție s-a deplasat în zonă, unde a găsit-o pe D.A., de 17ani, din Galați. Aceasta, din cauza echipamentului neadecvat, a suferit o cădere, în urma căreia a rezultat un traumatism de gleznă și genunchi a membrului inferior drept”, se precizează în comunicat. Tânăra a fost transportată la autospeciala SMURD pentru a fi dusă la spital.

„În momentul în care autospeciala SMURD părăsea Baza Salvamont a trebuit oprită, deoarece, pe același traseu, dar în zona Poiana Viezuri, din același grup de la Galați a mai venit, tot prin 112, o nouă solicitare. Echipa de intervenție a urcat din nou pe munte și a urmat aceeași procedură și pentru V.N., de 16 ani, care suferise un traumatism de membru inferior aproape identic și tot datorat încălțămintei neadecvate. În jurul orei 21:30, autospeciala SMURD părăsea Durăul cu ambele cazuri, care au fost rezolvate în aproximativ 3 ore. Accidentele de acest tip sunt frecvente în anii ploioși, când rădăcinile arborilor devin extrem de alunecoase. Astfel, trebuie evitat pe cât posibil călcarea pe aceste rădăcini, cât și o echipare corespunzătoare”, se mai menţionează în comunicatul citat. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...