Actualizare: Cele două adolescente dispărute din Piatra Neamț au fost găsite în siguranță.
La data de 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au reușit să identifice cele două adolescente dispărute, Popa Ștefania Anisia și Aanei Gabriela-Giulia, pe raza municipiului. Potrivit autorităților, minorele nu au fost victimele vreunei infracțiuni, fiind în afara oricărui pericol.
Știre inițială: Popa Ștefania Anisia, în vârstă de 12 ani și Aanei Gabriela-Giulia, în vârstă de 15 ani, ambele eleve instituționalizate ale unui Complex de Servicii din Piatra Neamț, au fost date dispărute după ce au plecat din unitatea de învățământ la data de 4 noiembrie, și nu au mai revenit până în prezent.
Un reprezentant al centrului a fost cel care a observat absența fetelor și a anunțat autoritățile.
Semnalmentele celor două adolescente:
Popa Ștefania Anisia are 1,60 m înălțime, cântărește 51 de kilograme, are părul blond, lung, și ochii albaștri. La momentul dispariției, era îmbrăcată într-o vestă neagră, pantaloni negri și adidași albi, purtând un ghiozdan negru.
Aanei Gabriela-Giulia are 1,64 m înălțime, 80 de kilograme, părul blond, lung, și ochii albaștri. Ultima oară, era îmbrăcată într-un hanorac și o vestă albă, pantaloni albi mulați și adidași alb cu roz.
IPJ Neamț a anunțat că: „Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de cele două fete, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestora.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea persoanelor căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!”
Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț