Doi bărbați din Mureș, unul de 31 de ani și celălalt de 50 de ani, au fost verificați de polițiștii din Roznov și cei de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în ziua de 23 februarie.

adidasiCei doi vindeau încălțăminte în bazarul din Roznov, dar nu aveau nici documente de proveniență pentru marfă și nici contracte de licenţă, care să le permită expunerea spre vânzare a diverselor mărci de pantofi sport.

În urma controlul efectuat, de la cei doi comercianți poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 80 de articole de încălţăminte tip sport, diferite mărci”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”Cercetările sunt continuate faţă de persoanele în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”. (C.M.)

Articolul precedentDirecția Silvică Neamț anunță licitaţie pentru vânzarea de lemn fasonat
Articolul următorA luat foc o casă din ansamblul Mănăstirii Agapia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.