ACTUALIZARE Un bărbat s-a înecat în iazul din Bâra

ACTUALIZARE Un bărbat s-a înecat în iazul din Bâra

***** ACTUALIZARE: Scafandrii au găsit bărbatul, inert, în apă, și l-au scos la mal. La locul intervenției, în afară de ambulanța SMURD, ajunsese, între timp, și o ambulanță de la Substația Roman. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, însă nu au reușit să repornească inima bărbatului. La ora 17.30, a fost declarat decesul.

***** ȘTIRE INIȚIALĂ

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este căutat de pompieri în iazul din Bâra, după ce-a plecat să facă baie, în această după-amiază (4 iulie) şi nu a mai ajuns acasă. Alarma a fost dată de nişte localnici, care i-au găsit hainele pe mal. Pompierii fac căutări din barcă, dar vor avea în sprijin şi o echipă de scafandri.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...