ACTUALIZARE: Polițiștii au stabilit că bătrânul, în vârstă de 71 de ani, a fost acroșat de un autoturism, într-o intersecție din localitate. La volan se afla un bărbat, de 36 de ani, din Roman, care circula dinspre localitatea Ion Creangă spre Roman. La intersecția cu strada Școlii, biciclistul, care nu a respectat indicatorul ”Stop”, a ieșit, pur și simplu în fața mașinii, iar conducătorul auto nu l-a mai putut evita. În urma impactului, bătrânul a suferit mai multe traumatisme și o contuzie la genunchi. Polițiștii i-au testat pe ambii protagoniști și au stabilit că șoferul nu se afla sub influența alcoolului, în timp ce biciclistul avea o concentrație de peste 0,40 mg/șl alcool pur în aerul expirat. (C.M.)

********

ŞTIRE INIŢIALĂ: În timp ce se întorceau de la o recunoaștere în teren din localitatea Cotu Vameș, comuna Horia, membrii unui echipaj de pompieri de la Roman au văzut un bărbat în vârstă, pe marginea drumului.

accident horia victimaOmul fusese victima unui accident rutier, iar până la sosirea ambulanței, militarii i-au acordat primul ajutor. Despre felul în care s-a produs accidentul vom reveni cu detalii de la poliție. (C.M.)

Articolul precedentCodul galben de risc de inundaţii prelungit şi pe 15 martie
Articolul următorCâți bani a pierdut deja Primăria Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.