ACTUALIZARE Percheziții în Iași, Neamț, Botoșani și Vaslui – 500.000 euro prejudiciu

ACTUALIZARE: La Piatra-Neamț au fost două percheziții, la două firme care se ocupă cu fier vechi și confecționarea de cazane. Ambele sunt administrate de membri ai familiilor Stănescu, una are sediul pe strada Subdarmănești, iar cealaltă pe strada Maramureș din cartierul Gara Veche. Polițiștii din Neamț au ridicat înscrisurile necesare continuării anchetei deschise de Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș. Stăneștii de la Piatra-Neamț nu sunt considerați foarte importanți în rețeaua de evaziune, dar au contribuit și ei la crearea prejudiciului, după cum susțin anchetatorii.

*********

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice efectuează 67 de percheziţii, în 11 județe, la sedii de firme și la 40 de administratori bănuiți de infracţiuni economice, cu un prejudiciu de 500.000 de euro.

La data de 3 mai a.c., poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române și cei din Maramureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, efectuează 67 de percheziţii domiciliare, în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Iaşi, Satu Mare, Cluj, Galaţi, Botoşani, Neamţ, Mureş, Buzău și Vaslui. Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș, în care se efectuează cercetări pentru falsificare de instrumente oficiale, folosirea de instrumente false, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală. În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 2014-2015, 40 de persoane, reprezentanţi ai 53 de societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus sau compensat ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial obligaţiile fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 500.000 de euro”, informează Poliția Română.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...