ACTUALIZARE L3S1 Foresta administrează prima înfrângere Aerostarului

ACTUALIZARE: Într-o partidă disputată astăzi, 3 noiembrie, Foresta Suceava a reuşit să învingă Aerostar Bacău, cu scorul de 1-0 (1-0). A marcat Marin (12). Aerostar rămâne în fruntea clasamentului, cu 30 de puncte, iar sucevenii urcă pe locul 4, cu 23 de puncte. Foresta învinge a doua oară Aerostar în această toamnă, după ce, în septembrie, a câştigat şi în Cupa României, cu scorul de 2-1. (M.C.)

*****************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Vineri şi sâmbătă, 1 şi 2 noiembrie, au avut loc partidele rundei a XI-a în cadrul Ligii a III-a, Seria I. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a întrerupt seria victoriilor, realizând astăzi doar un egal, scor 0-0, pe terenul sucevenilor de la Şomuz Fălticeni.

Ozana Târgu Neamţ a pierdut cu 1-3 (1-1) meciul jucat tot astăzi, la Bucovina Rădăuţi, dar trebuie remarcată egalitatea de la pauză şi faptul că gazdele au beneficiat de două penalty-uri. Au marcat: Netbai (26-penalty), Plămadă (58), Stoian (69-penalty)/Furtună (29).

Alte rezultate: CSM Bacău-CSM Paşcani 2-0 (0-0) – Nicodim (46), Mocanu (85) – s-a jucat vineri; Huşana Huşi-Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 3-0 (3-0) – Miron (24-penalty), Jitaru (32), Sahru (40-penalty); Sporting Lieşti-FC Botoşani II 2-2 (1-1) – Mihu (15), Dănăilă (55)/Şincu (38), Chică Roşă (50); KSE Târgu Secuiesc-CSM Focşani 2-0 (0-0) – Popa (59, 61) şi Suporter Club Oţelul Galaţi-Ştiinţa Miroslava 2-1 (1-0) – Matei (37, 80)/Sandu (55).

Derby-ul etapei, Foresta Suceava-Aerostar Bacău, se dispută duminică, 3 noiembrie, de la ora 14:00.

CLASAMENT

1AEROSTAR BACĂU10100030-530
2CSM Ceahlăul Piatra Neamţ1181229-825
3Bucovina Rădăuţi1181225-825
4Suporter Club Oţelul Galaţi (*)1181219-1121
5Foresta Suceava1062230-1620
6CSM Focşani1153312-1118
7Ozana Târgu Neamţ1152421-1517
8Ştiinţa Miroslava1152421-1617
9Huşana Huşi1141613-1513
10FC Botoşani 21133519-2212
11Şomuz Fălticeni112458-2010
12CSM Bacău112365-159
13Sporting Lieşti112368-199
14KSE Târgu Secuiesc111558-168
15Universitatea Dunărea de Jos Galaţi1113711-216
16CSM Paşcani11001110-510

(*) formaţie penalizată cu 4 puncte (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, Ozana Târgu Neamţ, Foresta Suceava)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...