ACTUALIZARE L3 Ozana face egal la Botoşani şi e pe 2 pentru măcar 24 de ore

ACTUALIZARE: „A fost un joc pe contre, deschis oricărui rezultat, dar cred că per total echipa mai bună şi cea care merita victoria astăzi a fost Ozana. Nu vreau să acuz arbitrajul, dar într-o fază aproape identică cu cea în care s-a dictat penalty pentru botoşăneni, arbitrul ar fi trebuit să ia aceeaşi decizie la o intrare asupra lui Zaharia. Sunt de părere că altfel arătam dacă îi aveam pe cei care au lipsit astăzi. Personal îmi propusesem 4 puncte în primele 4 etape, însă iată că le avem după doar două. Am mare încredere în jucătorii mei şi sper să întrerupem această serie pozitivă cât mai târziu posibil”, a declarat Daniel Zavate, antrenorul principal al Ozanei, pentru site-ul oficia al clubului. (M.C.)

*****************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Ozana Târgu Neamţ a reuşit să încheie la egalitate vineri, 30 august, pe terenul formaţiei AFC Botoşani II. În partida disputată la Dorohoi, s-a consemnat rezultatul de 1-1 (0-1). Au marcat: Piftor (65-penalty)/Zaharia (18). În etapa a doua a Ligii a III-a, Seria I, tot ieri s-a înregistrat şi rezultatul Aerostar Bacău-Şomuz Fălticeni 1-0 (0-0), prin golul marcat de Nemţanu (80). Echipa de lângă Cetatea Neamţ urcă pe locul al doilea al clasamentului, măcar pentru 24 de ore, până la disputarea meciurilor de astăzi.

ACTUALIZARE L3 Ozana face egal la Botoşani şi e pe 2 pentru măcar 24 de oreSâmbătă, 31 august, de la ora 18:00, sunt programate meciurile: Bucovina Rădăuţi-CSM Bacău, Sporting Lieşti-Huşana Huşi, KSE Târgu Secuiesc-Foresta Suceava, Ştiinţa Miroslava-CSM Paşcani şi CSM Focşani-CSM Ceahlăul Piatra Neamţ. Partida Suporter Club Oţelul Galaţi-Universitatea Dunărea de Jos Galaţi se joacă tot astăzi, dar de la ora 19:00. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ozana Târgu Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...