ACTUALIZARE Explozie la un apartament din Piatra Neamţ * Starea victimei

ACTUALIZARE 2: Bărbatul a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor și supus unor investigații medicale amănunțite, stabilindu-se că a suferit arsuri mai ales la scalp și mâini. „Pacientul rămâne internat în secția de chirurgie plastică reparatorie, urmează să fie operat fiindcă are mai multe așchii de lemn și cioburi de sticlă, arsuri la nivelul capului și mâinilor, în prezent fiind stabilizat”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț. (C.I.)

********

ACTUALIZARE 1: Specialistul în construcţii a stabilit că structura de rezistenţă a blocului n-a fost afectată, deci nu sunt probleme privind siguranţa locatarilor. Totuşi oamenii au bătăi de cap. Toate uşile de la apartamentele de la etajul I au fost smulse din tocuri, iar cele de la etajele superioare au fost îndoite. Iar având în vedere temperaturile de afară, mai ales în timpul nopţii, e clar că locatarii nu vor putea sta fără uşi la intrare.

În altă ordine de idei, pompierii au stabilit că bărbatul în apartamentul căruia s-a produs explozia, nu umplea o butelie, cum au spus vecinii. Pur şi simplu n-o montase bine, s-a produs o acumulare de gaze, iar când a aprins chibritul să dea foc la aragaz a avut loc explozia. (C.M.)

*********

ȘTIRE INIŢIALĂ: O explozie puternică s-a produs, în această dimineaţă (26 noiembrie), într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Bistriţei din Piatra Neamţ. Din primele informaţii, rezultă că un bărbat a fost rănit grav – urgenţă de cod roşu, iar explozia n-a fost urmată de un incendiu. Apartamentul respectiv nu avea gaz metan, iar omul încerca să umple o butelie de la altă butelie.

Iniţial, angajaţii ISU au crezut că este o problemă la instalaţia de gaz metan a blocului şi au evacuat locatarii, însă, ulterior, au constatat că oamenii nu aveau gaz la maşinile de gătit, ci doar la centralele termice. Explozia a fost atât de puternică, încât suflul a afectat ferestrele şi pereţii. Un specialist de la Inspectoratul de Stat în Construcţii s-a dus la faţa locului să stabilească dacă a fost afectată structura de rezistenţă. Victima are arsuri pe faţă, gât, mâini şi picioare. Vom reveni cu detalii. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Patru bărbați reținuți după ce au legat un tânăr de un indicator rutier și l-au agresat

Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Accident la Borca. Un copil de 11 ani a fost rănit

Un minor în vârstă de 11 ani a fost...

Peste 1.500 de șoferi verificați în Neamț, în cadrul unei acțiuni rutiere

Polițiștii rutieri din Neamț au testat peste 1.500 de...