accident indicatorACTUALIZARE: Polițiștii rutieri romașcani au stabilit că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, care conducea mașina pe DJ 208, a ajuns la intersecția cu drumul european și, ignorând indicatorul Oprire, a intrat pe șosea și s-a izbit în mașina condusă regulamentar de o femeie, de 38 de ani, din Iași, potrivit Georgianei Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. Ambii șoferi au fost scoși din mașini de câțiva martori. Amândoi erau răniți, dar conștienți. Au fost testați de polițiști, etilotestul indicând că nu consumaseră alcool și ulterior au fost transportați la spital. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

**************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Două persoane sunt rănite, după ce două mașini s-au ciocnit pe E85, la Săbăoani. Accidentul s-a produs la puțin timp după ora 17, duminică, 2 iunie. La locul evenimentului au ajuns pompierii de la Roman, cu autospeciala de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, dar și polițiștii și un echipaj de ambulanță. Inițial, prin apelul la 112 s-a anunțat că ar fi două victime încarcerate, dar când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că nu este nimeni rămas blocat în mașini. Vom reveni.

Articolul precedentL5 PLAY-OFF Bravo Bodeşti şi Voinţa Valea Ursului, opţiuni serioase pentru finala mare
Articolul următorFOTO&VIDEO L4 PLAY-OFF Ozana învinge Borca cu 4-0 şi urcă pe locul I * Răuceşti e pe doi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.