accident pildesti aprilie 2019Actualizare. Polițiștii au stabilit că un bărbat de 51 de ani din Săbăoani, care conducea un autoturism pe DC 51, dinspre Pildești spre Simionești, a pierdut controlul asupra direcției iar mașina s-a răsturnat pe câmp.Atât șoferul, cât și soția acestuia au fost răniți și transportați la spital. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic, dar i-au fost recoltat probe de sânge.

Știre inițială. Astăzi, 16 aprilie, în jurul orei 13:00, o mașină s-a răsturnat în afara drumului, în câmp, în zona satului Pildești, comuna Cordun. În urma accidentului, două persoane au fost rănite. După apelul la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Roman cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Fiindcă apelantul a spus că e posibil ca victimele să fie rănite grav, a fost trimis și un echipaj de la Ambulanța Neamț. Polițiștii fac cercetări la fața locului. Vom reveni. (C.I.; FOTO: Radar Roman Oficial)

Articolul precedentCompetiţie pentru micuţii fotbalişti la Buruieneşti
Articolul următorSenatorul liberal, Eugen Țapu: ”Treziți-vă! Opriți distrugerea economiei!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.