0:00

Încă un accident cu fugă de la locul faptei

După ce joi au fost trei accidente rutiere şi toţi cei trei şoferi implicaţi au fugit sperând că vor scăpa de răspundere, vineri seara s-a mai petrecut un accident cu fugă de la locul faptei. Un  tânăr de 19 ani a fost lovit de o maşină în timp ce mergea pe marginea drumului din satul Topoliţa, comuna Grumăzeşti şi, conform “modei” autoturismul şi-a continuat drumul. Poliţiştii au găsit în cele din urmă şoferul – o femeie de 41 de ani, şi i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Tot vineri seară a mai fost un accident, de astă dată protagonistul fiind un biciclist din Piatra Neamţ care s-a dezechilibrat, a căzut pe asfalt şi a fost găsit la “locul accidentului”.

Hoţi prinşi în timpul “serviciului”

Doi hoţi, prinşi în flagrant de către poliţişti, vineri după amiază şi, respectiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt cercetaţi în stare de libertate. Primul este un tânăr de 21 de ani, care a intrat într-o casă din Dochia şi a furat tot ce i s-a părut de valoare. Partea bună este că toate obiectele au fost recuperate, partea proastă este că hoţul poate da oricând o nouă lovitură. Lucruri valabile şi în cazul unui adolescent de 16 ani din Roman care a fost prins în puterea nopţii, într-un magazin din care furase două telefoane mobile şi tocmai se pregătea să mai fure şi alte bunuri când a fost “întrerupt” de către poliţişti.

Au dat foc la gunoaie şi au rămas fără acareturi

Doi gospodari, care şi-au făcut, sâmbătă, curăţenie prin curţi şi au dat foc gunoaielor, au rămas fără acareturi, iar un altul a rămas fără casă. Prima alarmă s-a dat de la Crăcăoani, unde au ajuns nişte scântei pe acoperişul unei magazii şi l-au aprins. Cea mai gravă situaţie a fost, însă, la Dulceşti, unde scânteile din curte au fost duse de vânt pe casă. Au ars 80 mp de acoperiş, mobilierul şi bunurile din două camere, documentele proprietarilor, îmbrăcămintea, 1.000 kg porumb boabe din pod, precum şi 2,5 tone de furaje. Incendiul s-a propagat la o gospodărie din vecinătate, unde au ars circa 700 kg de furaje. Seara, în jurul orei 18, a luat foc anexa unei case din Mastacăn, comuna Dragomireşti. Flăcările au făcut scrum 80 mp din acoperiş, planşeul pe o suprafaţă de 72 mp şi 100 kg de furaje.

Două maşini s-au făcut praf la Zăneşti

O Dacia Logan şi un Cielo s-au ciocnit violent, duminică dimineaţă în jurul orei 5, la Zăneşti, şi ambele autoturisme s-au făcut praf. Pompierii de la descarcerare au fost chemaţi la locul accidentului însă nu a fost nevoie de intervenţia lor pentru scoaterea victimelor. În Logan erau doi soţi, el în vârstă de 67 de ani se afla la volan şi a scăpat fără leziuni serioase, iar ea, în vârstă de 63 de ani, a suferit mai multe traumatisme şi contuzii şi a fost dusă la spital. Şoferul din Cielo s-a speriat şi a făcut un puseu de hipertensiune, însă a refuzat să meargă la spital. Poliţiştii urmează să stabilească din vina cui s-a produs impactul. Oricum toată lumea care a văzut în ce hal arătau maşinile, inclusiv echipajele de intervenţie, s-au mirat că ocupanţii au scăpat cu viaţă.

Grupaj de C. MIRCEA

Articolul precedentRediu: Dorințe multe, fonduri puține
Articolul următor9 poliţişti avansaţi la „excepţional” de Ziua Poliţiei