pietricica turism

La fel ca Florin Piersic ori Leopoldina Bălănuţă şi Cosma Braşoveanu a jucat timp de o stagiune (1958-1959) pe scena Teatrului Tineretului. După această experienţă de neuitat, apreciatul actor spunea: “păstrez o dragoste statornică pentru judeţul Neamţ, pentru dulceaţa şi consistenţa dialectală a vorbirii de pe plaiurile lui Creangă şi Hogaş. Dacă datorez ceva cuiva, o datorez lor, oamenilor printre care am trăit şi am învăţat. Vie recunoştinţă celor de la care am deprins câte ceva din sufletul şi din graiul lor”. Căsătorit timp de 18 ani cu “Agatha Christie” a României, Rodica Ojog-Braşoveanu, actorul Cosma Braşoveanu a părăsit această lume, de tânăr, în anii ’70. La Piatra Neamţ a jucat în “Oraşul visurilor noastre” (Veniamin Altman), “Mielul Turbat” (Toma Dumitrescu), “Vicleniile lui Scapin” (Geronte). (A. MOISE)

“Se pare că am fost predestinat să fiu actor de comedie”

“- Se pare că am fost predestinat să fiu actor de comedie. M-am născut în anul 1935, la Gura Humorului. N-am ştiut însă de la început care mi-e soarta şi am dat examen la teatru numai fiindcă aceasta era ultima facultate unde se mai dădea examen de admitere fără matematică. E drept însă că încă din liceu fusesem cucerit de unele manifestări artistice şi participasem la câteva concursuri de amatori. După ce am terminat studiile, mai mulţi colegi de promoţie am fost reţinuţi un an în cadrul institutului, iar în 1958 am alcătuit primul colectiv dramatic al teatrului din Piatra Neamţ.

Bănuiesc că nu aţi dus lipsă de… peripeţii.

– Nici nu se putea altfel. Iată una datorată lipsei mele de «sobrietate» exterioară: eram în turneu prin raion; în seara spectacolului, când am intrat împreună cu Leopoldina Bălănuţă şi Florin Piersic pe uşa de la intrarea actorilor, portarul a răspuns politicos la salutul colegilor mei, iar mie, crezând că vreau să mă strecor fără bilet în sală, mi-a pus mâna în piept sfătuindu-mă să mă duc… acasă; pentru a-l îndupleca m-am aruncat în genunchi, implorându-l şi jurându-mă că sunt actor; uluit portarul s-a uitat bănuitor la mine, mormăind: «sănătos nu-i… o fi artist!» şi mi-a dat drumul pe urmele celorlalţi…

“Piatra Neamţ are cei mai exigenţi spectatori”

Vreţi să împărtăşiţi câte ceva din impresiile legate de începutul activităţii dv. artistice?

– Am lucrat la teatrul din Piatra Neamţ timp de un an, prezentând împreună cu colegii mei un repertoriu care cuprindea piese diferite din punct de vedere al modalităţilor artistice de interpretare, formându-ne o experienţă artistică. Nu vreau să fac un compliment gratuit publicului pietrean, dar Piatra Neamţ este unul dintre oraşele cu cei mai exigenţi spectatori; e vorba nu numai de exigenţă în judecarea valorii artistice, ci şi de impunerea unui spectacol de calitate prin ţinuta exemplară a spectatorilor. De fapt, a devenit aproape un dicton că “felul de a te comporta arată fidel imaginea ta interioară”.

Din 1959 aţi devenit actor al Teatrului Naţional «I.L. Caragiale» din Bucureşti. Aţi început deci o nouă experienţă artistică.

– Da. Din păcate însă, de atunci au început şi… necazurile mele. Teatrul Naţional are vechi tradiţii pe linie artistică, dar şi pe linie de grupuri şi grupuleţe!…

Publicul e intrigat că nu vă poate vedea în roluri importante decât la mari intervaluri de timp. Acum câţiva ani ziarele au făcut o anchetă privind distribuirea dv. şi a lui Gheorghe Popovici-Poenaru în spectacolele Naţionalului, publicând şi răspunsul academicianului Zaharia Stancu, directorul teatrului, care a promis atunci o rezolvare grabnică a situaţiei. Se pare că nu s-a produs nicio schimbare, de îndată ce în actuala stagiune aţi fost doar Laurent din «Tartuffe», Hernando din «Castiliana» şi Păcală din vechiul spectacol «Înşir-te mărgărite»

– Şi eu am constatat cu amărăciune că s-a făcut o revizuire a la Caragiale: «ori să se revizuiască totul, primesc… dar să nu se schimbe nimic, ori»… Aşa că, după aproape 10 ani de activitate dramatică pot număra pe degetele de la o mână rolurile care m-au solicitat şi m-au pasionat în mod deosebit: Creangă din «Eminescu», Hermann din «Dezertorul», şeful de echipaj din «Tragedia optimistă», Prosca din «A treia, patetica! ».

“Îmi plac rolurile de compoziţie a caracterelor”

Ce roluri vă plac mai mult?

– Indiscutabil, rolurile de compoziţie a caracterelor. Vreau să interpretez roluri care să mă solicite la maximum, roluri care să-mi pună probleme cât mai dificile în care să se găsească foarte puţin din ceea ce sunt eu în fiecare zi. Spre regretul meu, îl interpretez mereu doar pe… Cosma Braşoveanu, mai ales că aspiraţiile mele sunt mai numeroase în emisiunile radioului şi televiziunii decât pe scena teatrului. Evident, raportul e total neechivalent şi mă nemulţumeşte.

În cadrul emisiunile distractive aţi reuşit «să lansaţi» un personaj comic nou, plin de savoare şi cu multă popularitate. Ce gânduri aveţi pentru această creaţie a dv.?

– O asemenea reuşită m-ar fi mulţumit pe deplin dacă s-ar fi desfăşurat în paralel cu o activitate la fel de bogată pe scena unui teatru dramatic. Nu vreau deloc să fiu doar «bădiţa Cosma Braşoveanu», după cum nu vreau ca prezenţa mea pe scenă să fie doar un fel de «sal’tare taică şi noroc!» De aceea am depăşit faza imitaţiilor dialectale şi urmăresc creearea unui personaj care să promoveze comicul sănătos şi plin de consistenţă al poporului român. Eu îmi scriu singur textele şi, în vara aceasta, continuând filmările pentru serialul televiziunii «Cosmin, fiul zimbrului» prin diferite locuri ale ţării, voi avea posibilitatea să-mi înmulţesc legăturile cu mediile folclorice.

Judeţul Neamţ intră şi el în preocupările dv.?

– Iar trebuie să fac declaraţii elogioase şi mi-e frică să nu fiu acuzat de nesinceritate! Păstrez însă o dragoste statornică pentru acea parte de ţară care e judeţul Neamţ, pentru dulceaţa şi consistenţa dialectală a vorbirii de pe plaiurile lui Creangă şi Hogaş. Dacă datorez ceva cuiva, o datorez lor, oamenilor printre care am trăit şi am învăţat”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, duminică, 16 iunie 1968)