Activitate educativă la școala din Răucești după incidentul violent dintre eleve

După incidentul violent petrecut recent în baia Școlii din Răucești, unde mai multe minore de 12 și 14 ani au fost implicate într-o bătaie, polițiștii au organizat o activitate preventiv-educativă menită să reducă riscul unor astfel de situații.

Miercuri, 24 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț au desfășurat întâlniri cu elevii de la Școala Profesională Oglinzi și Școala nr. 1 Răucești. Aproximativ 75 de copii au participat la activitatea interactivă, în cadrul căreia au fost abordate teme de actualitate precum bullying-ul, cyberbullying-ul și violența în școli.

De asemenea, oamenii legii au discutat și despre importanța respectării regulilor de circulație, având în vedere că mulți dintre elevi se deplasează singuri spre școală, folosind biciclete sau trotinete.

Potrivit IPJ Neamț: „Scopul principal al acestei inițiative este de a preveni și de a încuraja un climat de siguranță și responsabilitate în rândul elevilor”.

Despre incidentul care a dus la declanșarea acestor măsuri puteți citi mai multe aici, aici și aici.

Denisa POPA

Foto: IPJ Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    O coloană de fum este vizibilă în muntele Ceahlău, în zona zona Grozăvești,...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...