Acțiuni ale polițiștilor nemțeni în perioada sărbătorilor de Crăciun

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat în perioada 24-26 decembrie, opt ​​acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice.

În cele trei zile, polițiștii au răspuns la peste 150 de solicitări ale cetățenilor, majoritatea semnalate prin numărul unic de urgență 112.

În urma neregulilor constatate, au aplicat aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, dintre care 166 sub forma avertismentului.

Pe linia siguranței rutiere, polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor și sancționarea abaterilor. Șapte șoferi au fost prinși în flagrant săvârșind infracțiuni la regimul rutier.Acțiuni ale polițiștilor nemțeni în perioada sărbătorilor de Crăciun

În total, au fost reținute 26 de permise de conducere, dintre care 10 pentru depășirea vitezei legale, 6 pentru consum de alcool sau substanțe interzise și 10 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

În aceeași perioadă, au fost sesizate 84 de infracțiuni, dintre care 40 contra persoanelor, 30 contra patrimoniului și 14 alte infracțiuni. Pentru protejarea victimelor violenței domestice, polițiștii au emis 10 ordine de protecție provizorii.

Acțiunile polițiștilor au vizat menținerea siguranței comunității în perioada sărbătorilor de Crăciun, prevenind incidente grave și intervenind la solicitările cetățenilor.

Denisa POPA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...