Acţiune „militară” la Şcoala Specială Ştefan cel Mare

* jandarmii i-au învăţat pe elevi să nu bea, să nu se drogheze şi să nu-şi dea în cap

O echipă de jandarmi, compusă din lt. col. Emilian Dragoş, din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, mr. Daniel Popa, psihologul unităţii şi purtătorul de cuvânt mr. Cătălin Resmeriţă Cătălin, a avut o întâlnire, ieri, cu elevii de la Liceul Tehnologic Special Ştefan cel Mare. De-a lungul anilor, tinerii şcolarizaţi în această instituţie de învăţământ au fost protagoniştii unor conflicte violente sau au fost implicaţi în comiterea de infracţiuni. În ultimul timp, însă, odată cu plecare celor care „îndemnau” la rele, lucrurile par să fi intrat pe un făgaş care promite normalitate. Tentaţiile, totuşi, există.

„Elevii au fost informaţi de către jandarmi cu privire la ceea ce trebuie să facă atunci când nu se simt în siguranţă, fiind sfătuiţi să apeleze oricând la forţele de ordine, sunând la 112 sau în mod direct”, a declarat mr. Cătălin Resmeriţă. „ De asemenea, jandarmii le-au prezentat cazuri concrete şi le-au dat sfaturi pentru a evita să devină victimele unor persoane certate cu legea. Prin intermediul acestor acţiuni, jandarmii se implică activ în formarea şi educarea tinerilor prin discuţii cu elevii despre discriminare, modalităţi de prevenire şi consecinţele violenţei, precum şi ale criminalităţii juvenile”. Tinerilor le-au fost prezentate două filmuleţe despre consecinţele consumului de droguri şi de alcool, şi li s-a explicat cum funcţionează reţelele care se ocupă cu traficul de persoane.

Discuţiile s-au canalizat, însă, şi spre comportamentul violent – una din problemele grave ale societăţii contemporane. La sfârşitul anului trecut, între jandarmii nemţeni şi instituţia de învăţământ a fost semnat un parteneriat educaţional, care prevede mai multe întâlniri cu scopul de a informare şi educa tinerii în scopul adoptării unui comportament non-violent. Totodată militarii şi-au propus să le explice elevilor legile şi să-i ajute să le înţeleagă, pentru a nu cădea în păcatul de a le încălca. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...