Accidente cu șoferi beți

Două mașini s-au ciocnit sâmbătă, 20 ianuarie, în localitatea Brășăuți, iar unul dintre șoferii implicați a refuzat să iasă din autoturism. Polițiștii au stabilit repede de ce bărbatul, care are 59 de ani, nu voia să fie văzut. Era băut, lucru confirmat de etilotest. Polițiștii l-au condus pe șofer la spital, pentru stabilirea alcoolemiei. Duminică seara, niște agenți care patrulau pe strada Luminii din Zănești au văzut cum o mașină, care se deplasa sinuos, a eșuat în șanț.

Accidente cu șoferi beți”Polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din Zănești pe care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Acesta a fost condus la Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În ambele situații, polițiștii au declanșat actele procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea au fost reţinute permisele de conducere, până la soluționarea cauzelor penale”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.