Accidentat de tractor, mort acasă

Un localnic, în vârstă de 49 de ani, din comuna Boghicea, și-a rupt piciorul după ce s-a răsturnat cu tractorul. Incidentul s-a produs sâmbătă, 7 decembrie, în timp ce bărbatul era cu propriul utilaj pe un teren din localitate. În urma apelului la 112, un echipaj cu medic de la Ambulanța Roman a fost trimis să preia rănitul, pe care l-a transportat la CPU Roman.

Tot sâmbătă, un tânăr, de 36 de ani, din Leghin, comuna Pipirig, a fost răpus de boala de care suferea. Cadrele medicale de ambulanță, solicitate la locuința tânărului, s-au străduit să-l resusciteze, dar nu l-au mai putut salva și au declarat decesul. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...