Un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul oprindu-se într-un copac, a avut loc în după amiaza de 30 octombrie, în localitatea Păstrăveni. Cel puțin una dintre mașini s-a făcut zob și pare a fi daună totală însă, cu toate acestea șoferii au avut noroc și nici unul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Solicitarea pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112 a fost înregistrată în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 16:11. „În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. Ambii conducători auto s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Niciunul dintre aceștia nu au necesitat îngrijiri medicale”, anunță ISU Neamț. Urmează ca anchetatorii de la Poliția Rutieră să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul.
FOTO ISU Neamț
(G.S.)