Accident provocat de un șofer băut, pe o stradă intens circulată din Târgu Neamț

Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident, marți seara, 23 decembrie, pe strada Ion Creangă din orașul Târgu Neamț. Incidentul, petrecut în jurul orei 20:00, s-a soldat cu pagube materiale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț, un bărbat în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului nu au fost înregistrate victime, fiind avariate doar cele două autovehicule implicate. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 45 de ani.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate.

Denisa POPA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...