WhatsApp Image 2024 11 14 at 09.40.26Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost alertați cu privire la evenimentul rutier care s-a produs în noaptea zilei de 14 noiembrie, în jurul orei 02:20, pe DN 15D, în localitatea Turturești.

Potrivit IPJ Neamț: „În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vărstă de 38 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe DN 15D, în localitatea Turturești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat și cu un stâlp de electricitate”.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui incendiu și au asigurat zona. „Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul auto a fost scos din autoturism de către cetățeni”, a transmis ISU Neamț.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentComercianții cu sediu fix vor obține autorizații de funcționare pe o perioadă nedeterminată
Articolul următorHoroscop la mijlocul lunii noiembrie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.