interventie salvamontO fată de 15 ani din Iași s-a accidentat în masivul Ceahlău, în ziua de de 13 iulie, și n-a mai putut să se deplaseze. Însoțitorii ei au sunat la 112 și au alertat Dispeceratul Național Salvamont, care a anunțat, la rându-i, echipa de permanență de la Baza Salvamont Dochia. Salvatorii au preluat rănita și au coborât-o până în zona în care a putut fi preluată de o mașină. ”Transportul s-a efectuat cu UT 2000 până în zona «La scaune» de unde a fost preluată de o autospeciala 4×4 care a transportat-o până în Baza Durău, de unde a fost preluată de SMURD”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Acțiunea a fost îngreunată de temperatura deosebit de ridicată și de aerul foarte rarefiat din zona înaltă a masivului Ceahlău. Pentru a o feri de hipertermie și de insolație, pe perioada transportului, victima a fost învelită într-o folie special” . De când temperaturile diurne depășesc 30 de grade, turiștilor le este din ce în ce mai greu să urce Ceahlăul. În ultima săptămână, 7 dintre ei au fost asistați de salvamontiști, ori în baze, ori direct pe traseele turistice, pentru că sufereau de hipertermie. (C.M.)

Articolul precedentScad chiriile la ANL-uri pentru anumite categorii de chiriași
Articolul următorAtenție! Fumatul dăunează grav acoperișului!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.