Accident mortal la Horia

accident-noaptea-08O femeie, de 77 de ani, din Roman, a murit la spital, în seara de 15 septembrie, la câteva ore după ce-a fost lovită de o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut pe DN2, în afara localității Horia, în condițiile în care bătrâna a încercat să traverseze prin loc nepermis și fără să se asigure. Ea a fost lovită în plin de o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care nu a mai avut timp să evite impactul. Inertă, victima a fost resuscitată de echipajul medical de pe ambulanță, și imediat ce i-au reapărut semnele vitale, a fost transportată la spital. Starea ei s-a înrăutățit imediat și a doua oară n-a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Polițiștii i-au întocmit șoferului un dosar penal pentru ucidere din culpă. Traversarea prin loc nepermis și conducerea cu viteză excesivă continuă să fie principalele cauze de accident în județul Neamț, împărțind vina între pietonii imprudenți și șoferii grăbiți. În zilele de sâmbătă și duminică (17 și 18 septembrie), polițiștii rutieri vor acționa în trafic, pe principalele artere, pentru combaterea acestor cauze de accident, dar și pentru depistarea șoferilor care încalcă alte prevederi ale Codului rutier. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...