Accident mortal la Borlești

accidentCu permis de conducere din toamna anului trecut, un tânăr de 18 ani din Borleşti a provocat un accident mortal de circulaţie, în seara de 25 februarie. El conducea un autoturism pe DJ 156 A din localitate şi, la intersecţia cu Drumul Comunal Şovoaia, a lovit în plin un pieton care mergea pe carosabil. Imediat a fost chemată o ambulanţă la locul accidentului, iar rănitul, în vârstă de 74 de ani, care nu părea a fi în stare foarte gravă (era conştient şi colabora cu personalul medical) a fost transportat la spital. Asta se întâmpla la ora 19, pentru ca 4 ore mai târziu omul să moară.

Conducătorul auto a fost testat şi a rezultat că nu se afla sub influenţa alcoolului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”.

Cristina MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...