Accident lângă Izvoare. Șoferiță rănită după impactul dintre un autoturism și un camion  

O femeie în vârstă de 57 de ani a fost rănită, joi, 26 februarie, în urma unui accident produs în afara localității Izvoare.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13.30. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava, aflat la volanul unui camion, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul schimbării direcției de mers.

Camionul condus de acesta a intrat în coliziune cu o mașină care se afla angajată în depășirea regulamentară. În urma impactului, șoferița autoturismului, o femeie din comuna Ștefan cel Mare, a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând faptul că niciunul nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Accident lângă Izvoare. Șoferiță rănită după impactul dintre un autoturism și un camion  

Foto: IPJ Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. Focar de pestă porcină africană la Horia, anunță Prefectura Neamț

Prefectura Neamț a anunțat într-un comunicat dat astăzi, 26...

Educație. Aproape 4.000 de „posturi complete” disponibile pentru Titularizare în județele din regiunea Nord Est

Site-ul www.titularizare.edu.ro pentru anul 2026 a fost lansat. Începând de miercuri,...

Tentativă de fraudă în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală  (ANAF) atrage atenția asupra...

Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediția a IX-a, la Piatra-Neamț – ziua 1

Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, manifestare...

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile

ANUNŢ PRIVIND VÂNZAREA BUNURILOR MOBILE   Administratia Judeţeană a  Finanţelor Publice...

Activități dedicate Zilei Protecției Civile

În fiecare an, pe 28 februarie, se marchează Ziua...