Accident la Stadionul Cetatea

IMG_0865O bătrână de 79 de ani din Târgu Neamţ a fost accidentată, în ziua de 16 iunie, de un biciclist, care a dispărut foarte repede din zonă. Accidentul s-a întâmplat în parcarea Stadionului Cetatea şi, imediat după ce au fost anunţaţi, poliţiştii au început căutările şi au găsit autorul: un băiat de 15 ani din localitate. Atât victima, cât şi biciclistul au fost testaţi şi a rezultat că nu consumaseră alcool. Pe numele băiatului a fost deschis un dosar penal, sub acuzaţiile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

În aceeaşi zi s-a petrecut un alt accident în care a fost implicat un biciclist, în orașul Bicaz . Este vorba despre un tânăr de 16 ani, care a fost acroşat de un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani din localitate. Şoferul, care rula pe strada Republicii, nu s-a asigurat când a virat spre dreapta şi l-a acroşat pe biciclist, accidentându-l uşor. Poliţiştii îl cercetează pe bărbat pentru „comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora