Accident la Roman – un autotren cu portocale s-a răsturnat pe carosabil

Actualizare: „În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 60 de ani, de cetățenie ucraineană, conducea un ansamblu de vehicule, compus din cap tractor și semiremorcă, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, către stânga, intrând în coliziune cu separatorul de sens, după care ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 37 de ani, din Roman”, anunță IPJ Neamț.

În urma impactului autotrenul condus de cetățeanul ucrainean s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultate fiind negative. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cauzelor și condițiilor care au dus la producerea accidentului.

Știre inițială: Un accident de circulație în urma căruia traficul a fost blocat a avut loc pe 20 aprilie, în jurul orei 05:30, pe strada Ștefan cel Mare din Roman. ISU Neamț a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, din primele informații fiind vorba de un autotren în care se afla doar conducătorul auto. Mașina de mare tonaj a lovit un parapet, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului a fost acroșat și un alt autotren în care se afla doar conducătorul auto.

Au intervenit forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Roman, SAJ și IPJ. „Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că un autotren încărcat cu portocale era răsturnat, iar conducătorul auto era încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei pentru descarcerare, pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din interiorul cabinei. Bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani, conștient și cu traumatisme la nivelul capului și membrelor superioare, a fost preluat de membrii echipajului SAJ pentru acordarea asistenței medicale, după care a fost transportat la spital”, anunță ISU Neamț.

 

Echipajele de pompieri au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere faptul că pe partea carosabilă erau și scurgeri de carburant. SVSU Roman a acționat pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier și pentru îndepărtarea autotrenului care bloca traficul rutier.

FOTO ISU Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...