Accident la Petricani – traficul este blocat pe ambele sensuri

Un accident de circulație produs la Petricani, în jurul orei 10:40, a blocat circulația pe ambele sensuri după ce un TIR a ajuns de-a curmezișul drumului. Pompierii militari din cadrul ISU Neamț au fost solicitați în ajutor prin numărul unic de urgență 112, unde un autotren, fără încărcătură, a părăsit partea carosabilă. Au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț și un echipaj de la IPJ.

La sosirea pompierilor, conducătorul auto era ieșit din cabina autotrenului. Bărbatul în vârstă de 47 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD după care a fost transportat la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de circulație”, anunță ISU Neamț.

FOTO: ISU Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...